Echipa Equilibrium, pe podiul la Campionatul European de Rafting

Echipa Equilibrium a fost foarte bine reprezentată la Campionatul European de Rafting, care s-a desfășurat în perioada 13 - 15 aprilie, în Nehoiu. Apele repezi ale Buzăului nu le-au dat bătăi prea mari de cap instructorilor Equilibrium care au participat la competiție, ba mai mult, ei s-au clasat pe locul III.

Campionatul European de Rafting (Rafting Eurocup Romania 2018) a reunit pasionați de sporturi de apă atât din România, cât și de peste hotare. La eveniment au participat 10 echipe de băieți, una dintre ele fiind alcătuiră din membri ai echipei Equilibrium.

Rafting Eurocup Romania - Distracție și premii pentru Equilibrium

„A fost excelent să participăm la un astfel eveniment. Cum s-ar zice, toată lumea e din același film. Toți sunt puși pe distracție. Desigur, nu lipsește nici tensiunea aceea de concurs. Ne-am bucurat de un eveniment foarte reușit, mai ales acum că am avut parte și de vreme bună. Lumea a venit pentru pasiune și fiecare se încurajează”, a povestit Janos, unul dintre membrii Equilibrium care a participat la eveniment.

Desigur, pentru a participa la o astfel de competiție este nevoie și de pregătire și foarte multă dedicare.

„E foarte important ca atunci când te urci în barcă și te-ai înhămat la așa ceva să dai tot ce ai mai bun. Trebuie să știi că ceea ce ți-ai propus ai și făcut”, a mai spus Janos.

Aceasta nu este singura competiție de rafting la care echipa Equilibrium va participa în acest an. Deja au început pregătirile și pentru alte evenimente, următorul fiind, cel mai probabil, o competiție de sporturi pe apă desfășurată în județul Mureș.

www.equilibrium.com.ro foloseşte COOKIES pentru a putea să îți optimizeze și îmbunătățească experiența pe site. Navigând în continuare, îți exprimi acordul pentru folosirea acestora. Află detalii